Congresul se desfasoara fizic, Participarea este obligatorie pentru emiterea diplomei


      Distinși colegi,

       Suntem onorați și bucuroși să vă invităm în perioada 31 mai -3 iunie 2023 la o nouă ediție a Congresului Național al Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, Stoma Links, organizat în parteneriat cu Colegiul Medicilor Stomatologi Dolj.

       Abordarea multidisciplinară în stomatologie este un rezultat al nivelului de cunoaștere și înțelegere din actualitatea imediată. În domeniul nostru, s-au făcut (și continuă să se facă) incredibile progrese deopotrivă în paradigma cunoașterii, și în cea a tehnologiei. Succesul eforturilor de educare și comunicare către populație se vede în gradul din ce în ce mai ridicat de exigență în partea societății, respectiv din partea pacienților. Astfel, cabinetul stomatologic a devenit unul dintre semnele cele mai puternice ale nivelului de dezvoltare a unei comunități. În acest context, depinde mult și de noi, practicienii domeniului, să coordonăm cu maximă atenție aceste schimbări mentalitare.

       Vă invităm să explorăm cazurile stomatologice ținând cont și de patologiile asociate ale pacientului. Colaborarea dintre medicina dentară și medicina generală nu este nimic altceva decât o firească abordare holistică a pacientului, o conștientizare a legăturilor invizibile, dar ineluctabile între multiplele fațete ale realității.

       Ne dorim să ducem mai departe dialogul inițiat în acest mesaj și vă așteptăm la Craiova, un oraș care, la rândul lui, se redescoperă și care se va lăsa vizitat într-unul dintre cele mai frumoase anotimpuri. Centru universitar tânăr și puternic, Craiova este o zonă extrem de primitoare, de deschisă pentru tot ce înseamnă nou, sustenabil, performanță medicală și academică. În acest context, școala de stomatologie craioveană s-a putut dezvolta extraordinar de mult și de rapid.

       Vă așteptăm la Craiova, la Universitatea de Medicină și Farmacie, la Facultatea de Medicină Dentară, să construim împreună un eveniment academic de referință!


Conf. Univ. Dr. Adrian CAMEN
Decan al Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF din Craiova